Infern

Priveşte-mă cum mă sting,

E ultima suflare..

Cu ultimele puteri odată să mai strig,

Să ţip cât pot de tare.

Vezi tu..suntem la fel noi doi

Doar cruda soartă ne desparte

Nu-i adăpost când în suflet e război

Asta a fost scris în a vieţii carte

Priveşte-mă acum,mă vezi?

Până şi lacrimile mi-au fost luate

Mi-e teama că n-o să ma crezi,

Mi-e teamă de locul inimilor moarte.

Închide ochii,lasă-ţi capul pe spate

Vreau să ţes cu aur un nou vis

Vreau să-ţi arat că nu-i teamă-n noapte

E doar întunericul ce duce spre abis

E un drum presărat cu stele,

Cu stropi roşii peste trupul zdrobit

Lăsat in urmă de vraci şi iele,

Ce nu va vedea al tău răsărit

Nu deschide ochii încă,e prea cald

Te duc spre veşnicele focuri

Unde  toate visele ard,

Ale războinicilor prăfuite locuri.

Opreşte-te,ascultă,e  un sunet de vioară

Flăcările-ngheaţă,e atât de rece,

Dacă asculţi auzi şi o chitară

Şi voci ce-ţi dau fiori,vreo zece.

Bun venit,bun venit!

După un atât de lung drum

În sfârşit am sosit

În lumea sufletelor făcute scrum.

Zâmbeşte,poate-i ultimul surâs

Aici e casa ta,nu pământul tau

E real,e durere,nu e vis

Ai grijă să nu cazi in hău.

Aici te las,rămâi cu bine

Eu plec spre pământul generos

Dupa un alt suflet ca tine

Rece,întunecat si păcătos.